Cum sa ma exprim?!

Cum ii spui unei femei: "Te iubesc?" Cum ii explici ce simti cu adevarat in fiecare zi? Cum ii arati asta? Si, daca ii arati, va sti oare ca tot ce fac vine din faptul ca o iubesc atat de mult? Va intelege ca, de fapt, nu am niciun motiv ascuns si ca tot ce vreau e sa ii ofer tot ce am mai bun? Oare asta inseamna ca o iubesc? Cum sa ii spun "te iubesc" unei femei care considera ca "cele doua cuvinte" sunt doar niste cuvinte? Intr-adevar, ele sunt goale fara faptele de langa ele, dar fiecare dintre noi suntem oameni si ne dorim sa stim ca suntem placuti, indragostiti si iubiti de cineva, sa simtim cum cel de langa tine iti doreste prezenta, cum celuilalt ii este dor de noi. Suntem oameni. Poate ca... e un alt fel de a iubi. Nu stiu... Am uitat cum e sa fii langa o femeie, cum sa renunti la tine pentru ea. Anii care au trecut pe langa mine, singur, m-au facut sa realizez, atunci cand ea a aparut, ca aveam nevoie de cineva ca ea... Ca aveam nevoie de ea. Si, acum ca a venit si e aici, nu as face nimic sa risc sa o pierd. Iar pentru asta trebuie sa fiu cumpatat in felul in care ma comport, sa trec peste emotiile care ma cuprind si sa nu o sperii, sa las in urma copilariile si sa ii arat ca o respect cu tot ce sunt. Imi vine in fiecare zi sa tip ca o iubesc si, in fiecare zi, ma opresc cu o miime de secunda inainte. Cand e langa mine, totul se intensifica si parca vreau sa ii spun tot mai mult asta. Dar ea ce simte pentru mine? E pe acelasi drum ca mine, simte nevoia de a iubi, de a fi iubita? Nu stiu. As vrea sa stiu... Atat ea, cat si fiul ei, sunt familia pe care nu o mai am. Sunt bucuria mea din fiecare zi. Cand ii am in preajma, simt cum fac parte din ceva, cum lucrurile se dezvolta intr-o directie sanatoasa, placuta, careia nu vreau sa ii dau drumul. Imi e dor de ei atunci cand nu sunt fizic langa mine. Oare ei stiu asta? Oare asta nu e la fel cu a spune "te iubesc" atunci cand nu poti sa o arati? Cum ii spui unei femei: "Te iubesc"?...  

Submit a Comment

Your email address will not be published.